Fotografii de familie - Cezara si Medeea
Cezara și Medeea sunt două fetițe minunate, cu care am construit în timp o relație foarte frumoasă. La fiecare sesiune foto de familie la care ne-am întâlnit, am povestit mult, ne-am jucat și chiar am stabilit împreună cum să arate câteva dintre cadre. Atunci când copiii se simt implicați și în largul lor, fotografiile devin mai naturale și mai expresive.
Îmi plac foarte mult sesiunile foto de familie pentru clipele gingașe sau amuzante pe care le surprind, pentru ocazia de a cunoaște familii diferite, fiecare cu povestea ei, și pentru conexiunea pe care reușesc să o creez cu cei mici. Relația cu copiii vine firesc, poate și datorită exercițiului constant din viața mea de zi cu zi 🙂.
Fotografiile de toamnă au un farmec aparte. Culorile sunt adesea mai intense decât primăvara, iar pentru mulți copii, joaca printre frunzele căzute este mult mai distractivă decât orice joc organizat. Aceste momente spontane transformă o ședință foto într-o experiență relaxată și plină de viață, iar imaginile rezultate păstrează exact această stare.
ps: click pe imagini pentru vizualizare full screen

